Soluțiile Impact Developer & Contractor privind accelerarea fenomenului „work from home”

Amenajarea unui birou acasă devine un aspect de luat în calcul de profesioniști în condițiile în care sistemul hibrid care combină munca la distanță cu cea de la birou prinde contur în rândul companiilor din România.
Lucratul de acasă câteva zile pe lună era deja o politică tot mai acceptată în marile companii înainte de izbucnirea crizei medicale. Iar după cel mai amplu experiment la nivel global privind munca la distanță, primele concluzii ne duc către un nou regim al activității profesionale în care sunt puse împreună beneficiile ambelor variante.Peste 80% dintre liderii companiilor încluși într-un sondaj Gartner au susținut că vor permite angajaților să lucreze la distanță o perioadă de timp atunci când vor reveni la birou. Aproape jumătate au spus că vor permanentize munca la distanță, în timp ce 43% au menționat un regim de lucru flexibil care îmbină activitatea de la birou cu cea la distanță.
Un alt studiu realizat pentru Universitatea Northeastern arată că 80% dintre respondenții care au experimentat prima data telemunca în acest an vor dori să lucreze la distanță cel puțin parțial și în viitor. Doar 15% dintre ei au precizat că ar accepta varianta de telemuncă timp de 5 zile pe săptămână.Cu siguranță că un număr mai mare de angajați români vor dori să lucreze mai mult de acasă în perioada următoare, ceea ce va conduce și la adaptarea culturii organizaționale a companiilor la noile realități din piață.Colaborarea între angajați și productivitatea poate fi îmbunătățită cu ajutorul tehnologiei, însă este crucial ca locul din care îți desfășori activitatea la distanță să-ți ofere condiții bune, plecând de la spațiu suficient, la ergonomie și conectivitate. Atmosfera creată în biroul de acasă trebuie să ne ajute să ne concentrăm, dar și să ne stimuleze creativitatea.
Având în minte confortul rezidenților chiar din faza de proiect, IMPACT Developer & Contractor creează o experiență premium de locuire în complexul Luxuria Residence din nordul Bucureștiului. Datorită apropierii de polul emergent de birouri din zona Expoziției, rezidenții din Luxuria pot adopta deja sistemul de lucru flexibil care devine tot mai popular la nivel local și internațional. Accesul rapid la principalele centre de afaceri din oraș contribuie la economisirea de timp și poate aduce un plus de productivitate pentru profesioniștii care numesc Luxuria „acasă”. Compartimentări flexibile pentru „work-from-home”Un apartament cu cel puțin 3 camere îți permite să-ți amenajezi un spațiu de lucru cu elemente care îți sporesc productivitatea pornind de la un birou ergonomic la sistemul de antifonare care îți oferă parametrii ideali pentru conferințele online. În Luxuria ai la dispoziție o ofertă complexă de locuințe la standard premium care oferă flexibilitate rezidenților. IMPACT a finalizat deja prima fază a proiectului cu 232 de apartamente, iar cea de-a doua fază cu 268 de apartamente va fi livrată la finalul acestui an. Între timp, compania a demarat dezvoltarea ultimei etape cu 130 de apartamente care va fi gata în aprilie 2021.În complex sunt disponibile apartamente cu 3 camere premium și suprafață totală de 116.88 mp. Prețurile pornesc de la 237.800 de euro plus TVA. Locuința are două dormitoare, o camera de zi spațioasă, iar intrarea în apartamente este prevăzută cu un hol de aproape 14 mp. Apartamentul are două băi și o bucătărie deschisă cu zonă generoasă de luat masa. În oferta Luxuria se găsesc și apartamente cu 4 camere care au suprafața totală de 133.70 mp. Acestea au prețuri de ofertă care încep de la 219.170 de euro plus TVA. Apartamentele au trei dormitoare, două băi și o camera de zi + bucătărie în suprafață de aproape 34 mp.
Ansamblul are finalizate și apartamente tip duplex cu 5 camere și suprafața totală de 300.24 mp. Prețul este disponibil la cerere.Având o suprafață mare, locuințele oferă spațiu de manevră suficient când vine vorba despre amenajarea unei zone pentru biroul de acasă. În cazul familiilor cu copii, pot fi definite și spații speciale pentru școala online.Lucratul de acasă reprezintă o provocare când vine vorba despre separarea timpului profesional de cel privat. Însă, în Luxuria profesioniștii au la dispoziție facilități atractive de relaxare când simt nevoia să se detașeze o perioadă de muncă. Pornind de la parcul privat și cele zece grădini tematice, la centrul de fitness și lounge-ul pentru rezidenți, în complex sunt amenajate spații pe baza principiilor de well-being. Zonele verzi cu suprafața de aproape 10.000 mp funcționează și ca o barieră care reduce semnificativ zgomotul din oraș și garantează o atmosferă liniștită rezidenților. De altfel, mediul liniștit este unul dintre cele mai importante aspecte de luat în calcul pentru telemuncă. În noul context, locuința devine parțial un al doilea birou pentru mulți angajați din zonele urbane, iar amenajarea unui spațiu personalizat care să stimuleze productivitatatea este crucială.Astfel, apartamentele din ansamblul Luxuria sunt create speciale pentru profesioniștii care muncesc eficient și sunt atenți la tendințele inovatoare din industria în care activează.Drept urmare, pentru cei care consideră spațiul de lucru o prioritate, Luxuria promovează apartamentul de 2 camere + office. Locuința răspunde cererii din prezent și noului trend care schimbă perspectiva asupra stilului de lucru, în special pentru angajații white collar. În prezent, 5 unități de acest tip au prețuri speciale, care pornesc de la 139.990 Euro + TVA. Pentru mai multe detalii, solicitați o ofertă personalizată, completând formularul de mai jos, sau pe adresa sales@luxuria-residence.ro

Programează o vizionare

Articole recente

Abonare la newsletter

Niciodată nu vom divulga adresa ta de email și nu vom face spam. Făcând click pe „Trimite”, ești de acord cu Termeni și Condiții și Nota de informare